Unde preferă românii să se cazeze atunci când pleacă în vacanță

Unde preferă românii să se cazeze atunci când pleacă în vacanță
Publicat: 11/04/2013, 14:28
Actualizat: 30/01/2019, 20:10

Aproape 67% dintre românii care merg în vacanțe în țară se cazează la părinți, bunici, rude sau prieteni, 9% stau în locuințe particulare închiriate și sub 21% înnoptează în hoteluri și pensiuni, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) transmise la solicitarea Mediafax.

„Turiștii români preferă în vacanțe cazarea la părinți, bunici, rude sau prieteni. Ca și în anii anteriori, în 2012 s-a menținut constantă preferința turiștilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanțe, 66,8% dintre aceștia preferând cazarea la părinți, bunici, rude sau prieteni. Această preferință poate fi datorată faptului că unul din scopurile călătoriilor de vacanță este vizitarea prietenilor și rudelor”, potrivit INS.

În ordine, urmează cazarea în hoteluri și pensiuni, în proporție de 20,7%, și cea în locuințe particulare cu chirie, cu o pondere de 9,1%.

„Este normal ca la tine în țară să te duci și să stai la părinți sau bunici în weekend-uri sau vacanțe. În București, din două milioane de oameni, un milion sunt din provincie. Dacă unul este din Constanța și vrea să meargă la mare, n-o să stea la hotel, ci la părinți”, a afirmat Alin Burcea, prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Dincolo de cei care se duc de plăcere la părinți și rude, sunt și români care nu își permit o vacanță la hotel.

„Cei mai mulți români, când iți iau concediu nu se duc să se odihnească, ci merg să muncească la rude sau părinți. Asta se întâmplă mai ales la categoriile sociale cu grad scăzut de pregătire”, a declarat agenției MEDIAFAX Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

El crede că doar 20% dintre români își permit sau au cultura necesară pentru a înțelege că un concediu înseamnă întreruperea activităților zilnice.

„România este pauperizată. Toată lumea încearcă să facă economii. De nevoie se duc la prieteni și rude, pentru că nu își permit să stea la hotel”, a spus Radu Enache, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR).

În călătoriile de afaceri și motive profesionale, turiștii români s-au cazat în proporție de 56% în hoteluri și unități similare. Și aceștia, însă, s-au cazat la părinți, bunici, rude sau prieteni (18,9%) și în locuințe particulare cu chirie (15,1%).

În anul 2012, românii au cheltuit, potrivit INS, aproximativ 7,76 miliarde de lei (1,8 miliarde de euro) pentru călătorii de vacanțe și afaceri, din care 79% (1,4 miliarde de euro) pentru cele care au vizat destinații interne.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Ce a prezis Neti Sandu pentru Carmen Tănase și s-a adeverit în timp: ”De acolo...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Țesutul cerebral înghețat a fost „readus la viață” printr-o nouă metodă
×